Un accident rutier în care au fost implicate trei vehicule s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 23:30, pe DN2-E85, în comuna Săbăoani. Evenimentul a fost anunțat printr-un apel la 112, iar la fața locului au intervenit echipaje de pompieri, ambulanțe și polițiști.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, în accident au fost implicate un microbuz în care se aflau șapte persoane, o autoutilitară și o autocisternă fără încărcătură, în cele din urmă două fiind conduse doar de șoferi.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Roman, respectiv o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere dotată cu module pentru descarcerare și prim ajutor, precum și două ambulanțe SMURD. De asemenea, la locul accidentului au intervenit cinci ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și echipaje ale Poliției.
Din fericire, în urma impactului nu au existat persoane încarcerate, toate victimele reușind să se autoevacueze înainte de sosirea salvatorilor.
Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre cinci femei, cu vârste de 36, 38, 47, 51 și 58 de ani, și trei bărbați, cu vârste de 18, 45 și 47 de ani. După evaluarea medicală efectuată la fața locului, toate cele opt victime au fost transportate la spital de echipajele SAJ și SMURD pentru investigații și tratament de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, intervenind totodată pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.


































