Doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, au fost transportați la spital în urma unui accident rutier produs joi seară în localitatea Aurel Vlaicu, comuna Avrămeni, județul Botoșani. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, care au mobilizat o autospecială de stingere și descarcerare, alături de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Salvatorii au constatat că în autoturism se aflau cinci persoane, în timp ce în autoutilitară se afla doar șoferul. Toți ocupanții celor două vehicule au fost evaluați medical la fața locului.
În urma evaluării, doi dintre pasagerii autoturismului, ambii în vârstă de 18 ani, au fost transportați la spital, unde vor beneficia de investigații și îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor la locul producerii accidentului, pentru eliminarea oricărui risc suplimentar.
Reprezentanții ISU Botoșani le reamintesc șoferilor că respectarea regulilor de circulație și adaptarea vitezei la condițiile de drum sunt esențiale pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Totodată, pompierii militari subliniază că rămân permanent pregătiți să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate. Informații despre comportamentul în situații de urgență pot fi accesate pe platforma națională Fii Pregătit.
































