Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs, luni, pe DN 29D, în apropierea localității Stăuceni. Patru persoane au fost evaluate de echipajele medicale sosite la fața locului, însă niciuna nu a avut nevoie de transport la spital.

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe Drumul Național 29D, în apropierea localității Stăuceni, fiind implicate două autoturisme.
La locul evenimentului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD.
Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că unul dintre autoturisme ieșise în afara părții carosabile. Din fericire, în urma impactului nu au existat persoane încarcerate.
Cele patru persoane implicate în accident au fost evaluate medical la locul intervenției, însă niciuna nu a necesitat transport la spital, starea acestora neimpunând internarea.
După acordarea primului ajutor și evaluarea victimelor, pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și pentru înlăturarea eventualelor pericole generate de accident.
Reprezentanții ISU Botoșani reamintesc conducătorilor auto importanța respectării regulilor de circulație și adaptării vitezei la condițiile de drum, pentru prevenirea accidentelor și protejarea tuturor participanților la trafic.
ION IONESCU
































