Un grav accident feroviar s-a produs sâmbătă dimineață între localitățile Podu Iloaiei și Lețcani, în zona pasajului Hoisești, la kilometrul feroviar 56. Autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112, după ce o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului Regio 11400, care circula pe ruta Hârlău – Iași.
La sosirea echipajelor de intervenție, victima prezenta semne vitale și nu era încarcerată. Pentru acordarea asistenței medicale de urgență au fost mobilizate un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM) și o ambulanță de tip B2 din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
Personalul medical a început imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară, însă, în ciuda eforturilor depuse, victima nu a mai putut fi salvată. Bărbatul, a cărui identitate nu a fost stabilită până în prezent, avea o vârstă estimată între 50 și 60 de ani.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente, care desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

































