Alerta a fost dată la ora 07:32, printr-un apel la 112, prin care a fost anunțată căderea unui arbore peste o casă.
La locul intervenției s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț, cu o autospecială complexă pentru intervenție.
Pompierii au constatat că bradul, desprins din rădăcini, se prăbușise peste un gard și acoperișul locuinței, ajungând totodată peste firele electrice. Situația prezenta un risc suplimentar, întrucât exista posibilitatea ca arborele să ajungă și pe partea carosabilă.
Militarii au intervenit pentru îndepărtarea bradului și eliminarea pericolului.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime.
ION IONESCU
































