Un carambol cu patru autovehicule implicate a avut loc, în această seară, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava.
Potrivit ZiaruldepeNet.ro, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Câmpulung Moldovenesc cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.
Doi adulți și un minor sunt evaluați de către echipajele medicale și paramedicale.
Un adult și un minor sunt transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Cea de a treia persoană a fost evaluată la locul evenimentului și apoi a refuzat transportul la spital.

































