Accident rutier produs, în această dimineață, în jurul orei 08:00, pe DN 15 în comuna nemțeană Alexandru cel Bun. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane, dintre care doi copii.

La fața locul au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Piatra-Neamț, cei voluntari de la SVSU Alexandru cel Bun, ambulanțe SAJ și un echipaj de poliție de la IPJ Neamț.
La sosirea pompierilor toate persoanele implicate în accident erau ieșite din autoturisme.
O femeie în vârstă de 44 de ani a fost asistată medical de echipajul SMURD, ulterior refuzând transportul la spital.
Un băiețel în vârstă de 6 ani a necesitat îngrijiri medicale. Acesta, însoțit de mama sa, a fost preluat și transportat la spital de către echipajul de la SAJ.
Pompierii au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și vor acționa pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea modului în care s-a produs accidentul.
































