Un nemțean de 23 de ani s-a dus în curtea fostei iubite înarmat cu un cuțit și a înjunghiat-o mortal pe fată. Rănită grav a fost și mama iubitei. Ucigașul a fost prins de polițiști într-o comună din Bacău.
Marți, 30 septembrie, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 37 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se aflau în curtea locuinței, din localitatea Spiridonești, comuna Icușești, județul Neamț, atât ea, cât și fiica sa, de 20 de ani, ambele din aceeași localitate, au fost înjunghiate cu un cuțit de către un tânăr, de 23 de ani, care a plecat de la fața locului. Tânărul în cauză ar fi fostul iubit al fetei.
La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț care a declarat decesul tinerei. Mama acesteia a fost transportată la o unitate medicală. S-au format echipe complexe de cercetări, coordonate de procurorul criminalist, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
Individul bănuit de comiterea faptei, un tânăr de 23 de ani, din localitatea Bătrânești, a fost depistat în județul Bacău. Acesta se află în custodia polițiștilor, urmând a fi administrate mãsurile procedurale. Cercetările sunt preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.

































