Ieri dimineață, în zona Topile, Pașcani, a avut loc un incendiu puternic, în care trei persoane au fost rănite grav. Pompierii spun că focul s-a produs din cauza unei sobe.
Trei persoane au fost surprinse în interiorul locuinței în timpul tragicului eveniment și toate au suferit arsuri foarte grave.
La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipaje de intervenție, inclusiv echipajul de ambulanță SAJ B, SAJ C și EPA Pașcani.
Printre victime este și un copil în vârstă de 8 ani, care a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului- față, regiunea cervicală, membrele superioare și inferioare, precum și toracele posterior.
Un tânăr de 24 de ani, cu arsuri similare pe 50% din corp, a fost intubat și ventilat mecanic, fiind preluat de echipajul SAJ tip C.
De asemenea, o altă victimă, un bărbat de 58 de ani, prezintă arsuri pe 35% din corp, afectând membrele superioare și inferioare.
Echipajele SMURD, împreună cu trei medici, s-au întâlnit cu echipajele de salvare pentru a acorda asistență medicală de urgență celor trei victime și pentru a le transporta la Spitalul „Sf. Spiridon” și Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași.