În această seară, în jurul orei 19:15, prin apel la 112 a fost semnalat miros de fum pe casa scării unui bloc de locuințe de pe strada Alexandru Lăpușneanu din municipiul Piatra-Neamț.
La locul solicitării au intervenit forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și IPJ.
Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că se degajă fum dintr-un apartament situat la parterul blocului. Incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum în zona aragazului, unde o oală fusese lăsată nesupravegheată, fiind afectate și materiale combustibile aflate în apropiere. Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului dar și pentru evacuarea fumului din locuință și de pe casa scării.
Concomitent cu misiunea pentru stingerea incendiului, pompierii au acționat și pentru evacuarea a două persoane care se aflau în interiorul apartamentului. Acesta nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost nesupravegherea sistemului de gătit aflat în funcţiune.
Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.

































