Coliziune între două autoturisme, pe DN2/E85, raza localității sucevene Bosanci- în zona metrului de autostradă. Intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD-TIM (terapie intensivă mobilă), cu sprijinul unui echipaj SAJ.
În eveniment au fost implicate trei persoane (doi adulți și un minor), care au fost monitorizate medical la fața locului.
Cele trei persoane implicate în evenimentul rutier sunt conștiente și cooperante. Ele vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.