Un accident rutier grav a avut loc, astăzi, în comuna ieșeană Țigănași, iar la fața locului intervin pompierii militari pentru salvarea unei persoane.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin în aceste momente în satul și comuna Țigănași, la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
În urma evaluării efectuate la fața locului, s-a constatat că în eveniment au fost implicate două persoane, rezultând o singură victimă, o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani. Aceasta era conștientă și nu se afla încarcerată, victima fiind evacuată de forțele de intervenție.
Victima prezintă politraumatisme și primește îngrijiri medicale din partea echipajului de prim ajutor calificat (EPA), urmând să fie evaluată în vederea transportului la o unitate medicală de specialitate.
































