În această dimineață s-a produs un accident rutier grav, cu trei autoturisme implicate, pe DN2-E85, pe raza localității Pătrăuți, din județul Suceava.
La fața locului intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă), cu sprijinul a două echipaje SAJ.
În urma evenimentului rutier, doi adulți și un minor au fost răniți. Unul dintre adulți a fost încarcerat, iar salvatorii l-au extras din mașină.
Cele trei victime sunt preluate de către echipajele medicale, pentru acordarea primului ajutor și transport la spital. Toate sunt conștiente și cooperante.


































