Pompierii militari ieșeni au fost solicitați astăzi, printr-un apel la 112, să intervină în municipiul Iași, pentru gestionarea unei situații de urgență produsă în zona râului Bahlui, între Podul Metalurgie și Podul Sfântul Ioan.

La locul solicitării au fost direcționate de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, respectiv două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), cu un total de 13 pompieri militari.

La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat că un autoturism a părăsit partea carosabilă și a ajuns în albia râului Bahlui. Persoana aflată în autoturism s-a autoevacuat înainte de sosirea forțelor de intervenție, fiind găsită pe mal. Aceasta era conștientă și cooperantă și a fost evaluată medical de către echipajul EPA.
În autoturism nu se mai aflau alte persoane.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire, verificarea zonei și sprijinirea operațiunilor pentru scoaterea autoturismului în condiții de siguranță. Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului.


































