În această seară, în jurul orei 18.00, a izbucnit un incendiu la un bloc de 10 etaje pe Aleea Păcurari – zona Munca Invalizilor.
La sosirea forțelor de intervenție, casa scării era inundată cu fum dens, dar fără victime anunțate. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au acționat forțe și mijloace din cadrul ambelor detașamente de pompieri ieșeni.
La locul incendiului au fost trimise 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru salvări de la înălţime, o autospecială de intervenţie şi descarcerare, o autospecială pentru transportul personalului şi a materialelor, un echipaj SMURD – tip TIM, un echipaj SMURD – tip EPA, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi – tip B2, cu un total de peste 30 de pompieri militari angrenaţi în operaţiunile de stingere şi asigurare a zonei.
În jur de 15 persoane s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor, 10 persoane de la nivele 6 și 7, iar 6 dintre acestea au acuzat intoxicatie cu fum. După ce incendiul a fost lichidat, pompierii au lucrat pentru evacuarea fumului din întreg imobilul de locuinte.
În final, șase persoane au fost transportate la spital, intoxicate cu fum. Din fericire, niciuna nu a suferit arsuri.
































