Trei persoane au fost rănite joi, în urma unui accident rutier produs în comuna Hangu, după ce autoturismul în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a izbit violent de un copac. Printre victime se află și un băiat în vârstă de 14 ani, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Accidentul s-a produs în jurul orei 11:30, când, din cauze care urmează să fie stabilite, șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției, iar mașina a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.
La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și polițiști.
În momentul sosirii echipajelor de intervenție, toate cele trei persoane aflate în autoturism reușiseră să iasă din vehicul. Victimele, între care și un adolescent de 14 ani, au fost evaluate medical la fața locului, apoi preluate de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean și transportate la spital pentru investigații și tratament.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au verificat zona pentru eliminarea oricărui risc după producerea accidentului.
Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

































