Un grav accident rutier s-a produs joi, în satul Grozăvești din comuna Hangu, unde un autoturism a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe cupolă. Șoferul, un bărbat în vârstă de 71 de ani, a rămas încarcerat și a fost scos dintre fiarele contorsionate de echipele de intervenție.
Accidentul a fost anunțat printr-un apel la 112, în jurul orei 11:50, autoritățile fiind alertate că un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în satul Grozăvești, comuna Hangu.
La fața locului au intervenit pompierii de la Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și polițiști.
Ajunși la locul accidentului, salvatorii au găsit autoturismul răsturnat pe cupolă, iar în interior se afla doar conducătorul auto, rămas încarcerat.
Cu ajutorul echipamentelor de descarcerare, pompierii au reușit să extragă victima în siguranță. Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, era conștient, însă suferise politraumatisme. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
După salvarea victimei, pompierii au asigurat și măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu la locul accidentului.
































