Un accident rutier grav a avut loc, în această dimineață, pe DN 28, în zona localității Lețcani, la trecerea de pietoni de la km 62+080. Este vorba despre o persoană lovită violent de un autoturism și proiectată sub roțile unui autobuz.
La fața locului a intervenit o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor, o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă, cu medic.
La sosirea echipajelor de intervenție, victima, o femeie de 44 de ani, se afla sub autobuz.
Aceasta a fost scoasă de către echipajul medical, dar din păcate nu s-a mai putut face decât să se constate decesul.
„Impactul i-a provocat răni extrem de grave, printre care un traumatism cranio-cerebral sever, traumatisme toraco-abdominale și fracturi la nivelul bazinului, coapsei și gambei stângi, fără indicații de resuscitare”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Reprezentanții poliției rutiere sunt la fața locului și investighează circumstanțele accidentului