Astăzi, pe drumul E 58, între localitățile Hudum și Baisa, din județul Botoșani, a avut loc un accident rutier grav, între un autoturism și o autoutilitară, în care se aflau șase persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și trei ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Botoșani.
La sosirea pompierilor toate persoanele erau ieșite din autovehicule. Patru dintre acestea au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar polițiștii rutieri fac cercetări pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.