Astăzi, un ofițer în vârstă de 40 de ani, de la Serviciul Investigații Criminale din cadrul IPJ Galați, a fost găsit decedat în autospeciala de poliție în zona Padurii Gârboavele de lângă municipiul Galați.
El a plecat ieri de la muncă cu autospeciala și pistolul de serviciu. La fata locului a fost trimis un echipaj SMURD care nu a mai putut decât să constate decesul.
Potrivit unor surse judiciare, înainte de a recurge la gestul final ofițerul a trimis mesaje mamei sale și fostei soții.
Ce spun polițiștii
„La data de 15 mai 2026, în jurul orei 11:31, un polițist, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Galați, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, a fost găsit de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Galați, în zona Pădurii Gârboavele, din județul Galați, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului, provocată cu arma din dotare. La fața locului au intervenit echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Galați, care au constatat decesul. Trupul neînsuflețit a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Galati.
































