Accident rutier grav produs în această seară, pe DN2-E85, pe raza localității Dărmănești, în județul Suceava.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava intervin la fața locului cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD B2 și cu sprijinul unui echipaj SAJ cu medic.
Este vorba despre o coliziune violentă între un autotren și un autoturism, conducătorul autoturismului fiind încarcerat. Se lucrează pentru extragerea victimei.
Cu eforturi susținute pompierii militari au extras victima dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, este vorba despre un bărbat, conștient, cu multiple traumatisme.
Victima a fost predată echipajul SAJ cu medic, va fi stabilizată și ulterior transportată la UPU Suceava.
Celălalt șofer implicat, de pe autotren, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
































