Sâmbătă dimineața, în jurul orei 05:00, printr-un apel la 112 a fost anunțată producerea unui accident rutier în localitatea ieșeană Miclăușeni, comuna Butea, unde un autovehicul a intrat într-un copac.
La locul solicitării au fost direcționate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare si acordarea primului ajutor și un echipaj de prim-ajutor calificat, încadrate cu 7 militari.
Echipajele operative au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, acordarea primului ajutor calificat, evaluarea medicală a conducătorului auto, precum și pentru asigurarea măsurilor de descarcerare, în cazul în care situația ar fi impus intervenția pentru extragerea victimei din autovehicul.
La sosirea forțelor de intervenție, conducătorul auto era conștient și cooperant. Acesta a fost evaluat medical la fața locului, însă a refuzat transportul la spital. Totodată, pompierii au acționat pentru sablarea zonei și înlăturarea oricărui pericol care putea afecta participanții la trafic.
































