Astăzi, în jurul orei 14.55, s-a produs un accident rutier pe DN2 – E85, între localitățile Bizighești și Tișița, din județul Vrancea, în care au fost implicate două autoturisme. Primele informații arată că s-a produs din cauza unei manevre de întoarcere efectuate neregulamentar.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” Vrancea au intervenit la fața locului și au găsit două persoane rămase încarcerate.
În total, în cele două vehicule se aflau opt persoane – patru adulți și patru copii. Cele două persoane încarcerate, aflate în stare conștientă, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Celelalte șase persoane au suferit răni ușoare, dar toți cei patru copii au fost duși la spital pentru investigații suplimentare.

ISU Vrancea a mobilizat o autospecială pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD, o autospecială cu apă și spumă, precum și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Circulația în zonă se desfășoară alternativ, pe sensul Bacău–Focșani.

































