În această seară a avut loc un accident rutier în zona ieșeană Valea Oilor, din comuna Bălțați. Este vorba despre un autoturism care a părăsit carosabilul și a intrat cu partea frontală în iazul din Valea Oilor. Un bărbat vârstă de aproximativ 45 de ani, în stare de inconștiență, se afla în habitaclul inundat al mașinii.
La fața locului au acționat pompierii militari de la Detașamentul de Pompieri Târgu Frumos cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor și și o ambulanță de prim ajutor calificat. De asemenea, de la SAJ Iași a fost trimisă o ambulanță cu medic.
Bărbatul a fost preluat imediat de personalul medical, care a început procedurile de resuscitare.
„Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară și a fost declarat decesul!”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.