Un bărbat a sunat la 112 pentru a cere ajutorul poliției după ce fetița lui, în vârstă de 8 ani, a fost luată fără drept de mama ei și fără a-l anunța, deși el este tutorele legal al copilului.
Polițiștii din județul Nemț au fost alertați în noaptea de 3 spre ianuarie a.c. și au început de urgență căutările.
„La data de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 00:05, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamt- Postul de Poliție Transporturi Roman, au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Roman, cu privire la faptul că fosta sa soție, a plecat împreună cu fiica lor minoră, în vârstă de 8 ani, din gara Roman, fără consimțământul bărbatului, care este tutorele legal al minorei”, a transmis IPJ Neamț.
Polițiștii au început verificările și au descoperit că mama, în vârstă de 40 de ani, originară din județul Olt, și fiica ei se aflau într-un tren care se îndrepta de la Vatra Dornei spre București.
„Acestea au fost identificate de polițiștii din cadrul Postul de Poliție Transporturi Buzău, fiind preluate de polițiștii din Roman și conduse la sediul unității de poliție, pentru investigații.
În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor, minora în cauză fiind predată tutorelui legal. Facem precizarea că minora nu a fost victima vreunei infracțiuni”, mai arată sursa citată mai sus.