Un accident cumplit a avut loc, vineri seară, în orașul ieșean Podu Iloaiei. Este vorba despre o mașină înmatriculată în Republica Moldova, în care se aflau trei persoane, și care a fost spulberată de un tren într-o zonă de trecere peste calea ferată, semnalizată cu Crucea Sf. Andrei.
La sosirea forţelor de intervenţie la locul solicitării, două victime se aflau încarcerate şi una era evacuată. Cele două victime au fost descarcerate şi s-a început protocolul de resuscitare.
Potrivit reprezentanților ISU Iași, o femeie de 53 de ani, pasageră pe bancheta din spate a mașinii, nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarată decedată.
Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost transportat la spital, la fel şi şoferul, în vârstă de 20 de ani, care a fost resuscitat şi intubat.
La momentul impactului, în tren se aflau 11 pasageri, care din fericire nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.