Astăzi, două autoturisme au intrat în coliziune pe drumul european E583, pe raza localității ieșene Războieni și au fost implicate șapte persoane, din care șase (patru adulți și doi copii n.r.) au fost rănite. O a șaptea persoană a refuzat transportul la spital.
„Accident rutier Războieni cu șase victime, două mașini, Fiat și Volvo.
1. R.A, 35 de ani, pasager stânga spate, din Volvo, încarcerat. Stabil hemodinamic,traumatism cranio cerebral fără PC. Traumatism toroco abdominal. Compartiment primire urgențe, Târgu Frumos.
2. R.V, 35 de ani, șofer din Volvo, traumatism toraco abdominal, stabil hemodinamic. UPU Sfântul Spiridon.
3. Copiii lor de 12 și 2 ani, transportați la Spitalul Sfânta Maria, stabili, fără acuze.
4. I.N, 18 ani, șofer Fiat, traumatism cranio cerebral fără PC. Compartiment primire urgențe, Târgu Frumos
5. Bărbat de 48 de ani, pasager dreapta Fiat, stabil hemodinamic, transportat la Spitalul Sf. Spiridon.
6. O victimă refuză transportul la spital ”, a precizat prof. univ.dr. Diana Cimpoeșu, șef UPU-SMURD Iași”, a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, șef UPU-SMURD Iași.
Polițiștii ieșeni au transmis un punct de vedere privind accidentul în care au fost rănite 5 persoane și traficul a fost blocat.
„La data de 09 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza localității Războieni s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că, a avut loc o coliziune între două autoturisme.
În urma impactului, cinci persoane au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Cauza producerii accidentului este nerespectarea privind manevra de întoarcere a mașinii.