Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, din județul Neamț, au fost sesizați, pe data de 5 noiembrie, cu privire la faptul că în localitatea Oniceni mai multe persoane se manifestă recalcitrant.
Potrivit cercetărilor efectuate de către oamenii legii, în noaptea de 4 spre 5 noiembrie, în jurul orei 00:30, la un club din localitatea Oniceni, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit spontan, cinci persoane și-ar fi aplicat reciproc lovituri, prin comportamentul astfel manifestat fiind tulburată ordinea și liniștea publică.
„Având în vedere materialul probatoriu administrat în cauză, la data de 7 noiembrie, organele de cercetare penală din cadrul Secției de Poliției Rurală Ion Creangă au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de patru persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 40 de ani. La data de 8 noiembrie, persoanele în cauză urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, în vederea propunerii luării unei măsuri preventive”, se arată într-un comunicat al IPJ Neamț.